Încă ceva, cu mai mult timp în urmă Will Spencer, un personaj care câștiga peste 50.000 $ pe lună din declarațiile lui a făcut un concurs pe durata a câteva luni, 6 cred, pentru un keyword inventat cu premiu de 500 $ pe care la câștigat un tip din Bosnia, cu comentarii pe bloguri , chiar el zicea, nici nu i-a păsat de relevanță, backlink să fie și submission pe directoare RSS, directoare de articole și alte câteva. A luat premiul, l-a luat.
Profit să-mi spun alt punct de vedere.
La general mi se pare cinic să manipulezi Google cu linkuri plătite și să fii împotriva tehnicilor mai black hat (profiluri, comentarii sau mai știu eu ce). Strict din punctul de vedere al manipularii motoarelor de căutare e același lucru. Manipulare, că una e mai morală decât cealaltă e altă parte. Când analizează linkurile cred că Google nu face morală. Ambele sunt tehnici care nu sunt la manual, bine dacă te iei după manual nu știu ce poziție mai ai azi asigurată, mă refer la keywordurile competitive.
Nu am gândit așa dintotdeauna dar am văzut unele siteuri de data asta unde mă interesa, siteuri care pentru mine e evident că au multe backlinkuri cumpărate, nu poți dovedi cu probe și nu poți nici ține pasul cu ei, alții bagă din greu Scrapebox. În situația asta trebuie să apelezi la ce ai la îndemână. Pentru Google va fi din ce în ce mai greu să facă față și celor ce cumpără linkuri și celor ce fac spam, nici nu poate să-i penalizeze doar pe unii iar pe alții nu. La unii nu poți dovedi 100% cu probe că au cumpărat backlinkuri iar la alții că n-a făcut-o intenționat competiția mai ales dacă face spam și pentru competitori să-i înfunde și pe ei.
Va fi interesant ce se va întâmpla în condițiile în care fenomenul black hat ia amploare iar numărul programelor seo automate crește, cum va reuși Google să mențină echilibrul, ce se va întâmpla cu algoritmul, cum îl vor modifica.



Răspunde cu citat