Salutări,
Am o întrebare legată de formatarea heading-urilor în Wordpress. Menționez că am căutat și pe forum și pe Google, am găsit teoretic răspunsuri, dar în practică eșuez...
Am un site cu temă wordpress (Discover) pe care învăț SEO. Am citit peste tot că heading-urile sunt importante, același lucru mi-l spune și plugin-ul SEO Yoast pe care îl folosesc. Vreau să formatez anumite secțiuni ale textului, însă dacă folosesc H1 dimensiunea textului e grotescă, așa că sunt nevoit să folosesc doar H5 și H6, ca să arate pagina omenește. Nu m-ar deranja neapărat acest lucru, dar nu știu cât de bine îi arată robotului un text care de la paragraf sare la H5 și din acest motiv vreau să setez o dimensiune normală pentru H1. Am schimbat atributele H1, H2, H3 și H4 în style.css dar în pagină nu apare nici o modificare.
Acum, întrebările mele sunt două la număr:
- are rost să mă stresez să schimb dimensiunea H1 ca să-l pot folosi? Sau impactul succesiunii Paragraf - H5 - H6 asupra activității roboților e suficient de mic încât să nu-mi bat capul?
- dacă are rost să mă stresez, atunci cum să fac acest lucru?
În style.css am modificat atributele după cum urmează:
h1 { font-weight: normal; font-size:12px; line-height:12px; }
h2 { font-weight: normal; font-size:11px; line-height:11px; }
h3 { font-weight: normal; font-size:10px; line-height:10px; }
h4 { font-weight: normal; font-size:9px; line-height:9px; }
H5 și H6 nu le-am găsit niciunde.


Răspunde cu citat
