cu subalternii: aveți de făcut X și Y. nu mă interesează când sau cum, la ora Z să fie gata. rezultat: după două zile au înțeles că pot să nu mai vina la birou și după încă două au început să inventeze scuze pentru a nu-și face treaba la timp (mi s-a spart teava de apă, nu aveam net, nu am auzit ceasul). chemat înapoi la program.

cu șefii: dar de ce nu vii la muncă? da, știu că îți faci treaba bine și la timp, dar de ce nu vii la serviciu zi de zi? ceilalți colegi ai tăi se plâng că oamenii lor vor și ei să stea acasă.

am învățat o chestie acum 5 ani de la un turc care îmi era șef într-o multinatională de 100 oameni. când era turcul la birou, toată lumea ajungea la 8.30, când era ora de intrat la program. când nu era, 9.30 sau 10 era o oră optimistă. pauza de masă de o oră? hai să fie doua, oricum nu ne vede nimeni. productivitatea avea de suferit enorm când era plecat și el nu putea să își explice de ce. până când a instalat niște camere video. concluzia: ai dracului turci, sunt niște patroni jegoși, ne muncesc până nu mai putem.