Bună ziua tuturor,
Pun la vânzare canalul YouTube @academia-mintii.
Canalul a fost creat în 2014 sub alt nume (numele meu) și încărcasem două videoclipuri realizate demult, cu telefonul. În tot acest timp, s-au adunat în jur de 50 de abonați, iar canalul îl foloseam doar pentru a da like-uri și a comenta pe YouTube.
În vederea vânzării, l-am transferat pe un cont de marcă.
Am început dezvoltarea canalului pe 14 septembrie, când am publicat primul videoclip și i-am schimbat numele în cel actual.
În prezent, sunt publicate 14 videoclipuri lungi și 9 videoclipuri de tip short.
În aproximativ 3 săptămâni, pe 4 octombrie, am întrunit condițiile YouTube pentru monetizare (1000 de abonați și 4000 de ore de vizionare).
Aprobarea pentru monetizare a venit pe 14 octombrie, iar până pe 30 octombrie, canalul a generat 230€.
Abonații au ajuns acum la puțin peste 3.500, cu o medie de aproximativ 75 abonați/zi.
Deși numărul de abonați nu este foarte mare, canalul are o comunitate activă. Videoclipurile primesc like-uri și comentarii, iar cele 3 postări în fila „Comunitate” au primit și ele aprecieri și comentarii.
Videoclipurile sunt create de mine, astfel că nu există probleme legate de copyright.
Ce primește cumpărătorul:
1. Canalul, împreună cu videoclipurile publicate.
2. Cele 3 template-uri create de mine pe Canva, folosite pentru realizarea videoclipurilor (unul pentru short și două pentru videoclipurile lungi). Pentru videoclipurile lungi sunt două template-uri: unul pentru întrebări scurte (10 secunde pe slide) și altul pentru întrebări mai lungi (15 secunde pe slide).
3. Eventuale sfaturi sau asistență, dacă este nevoie.
Cred că este inutil să detaliez potențialul canalului; întrebările pot fi redactate în număr mare, iar conținutul este evergreen, ceea ce înseamnă că va rămâne de interes pentru vizitatori pe termen lung. În plus, se poate adăuga și alt tip de conținut, cum ar fi de exemplu video cu citate.
Imaginația este singura limită în dezvoltarea canalului. Puteți consulta și sondajul din fila „Comunitate” pentru a vedea preferințele abonaților.
De asemenea, chiar dacă rămâneți fără idei, puteți să vă inspirați de la canale similare în limba engleză. Sunt o grămadă de tipuri de teste cu milioane de vizualizări de tipul „Adevărat/Fals”, „Ghicește cuvântul”, „Ghicește logo/personajul” etc. etc.
În ceea ce privește monetizarea, se poate încerca și afilierea cu librării, aplicații de cultură generală, jocuri de cultură generală pentru copii etc. Nu am prea multă experiență în afiliere, dar este o posibilitate suplimentară de a genera venituri.
Prețul este de 2.500€. Plata anticipată prin Revolut sau transfer bancar. Nu pot elibera factură.
Vânzarea va avea loc după data de 5-6 noiembrie, când se va activa butonul de schimbare a contului AdSense, astfel încât noul proprietar să își poată adăuga propriul cont (vezi poză mai jos).
Cum va decurge vânzarea:
După primirea plății, vă voi adăuga ca administrator al canalului. Imediat ce deveniți administrator, veți putea schimba contul AdSense asociat. După o perioadă de 7 zile, cumpărătorul va putea deveni Administrator principal și elimina contul meu.
Până atunci, cei interesați pot verifica temeinic detaliile canalului.
Mai jos sunt câteva poze cu detaliile canalului.
Pentru contact, folosiți adresa de email: lecktronix @ gmail. com
O zi bună tuturor și mult succes în continuare!