Ştiu că s-a mai scris despre diacritice pe acest forum, dar din ce am văzut eu doar pe tema ajută/încurcă la optimizare. Întrebarea mea este care din seturile de caractere româneşti este cel corect pentru optimizare şi aş ruga pe cei care au o opinie pe această temă să răspundă direct, fără a oferi linkuri spre materialele pe care le-am citit deja (de exemplu materialul de pe site-ul microsoft).

În ceea ce mă priveşte, nelămurirea porneşte de o situaţie pe care o voi descrie în cotinuare. Am realizat în urmă cu vreun an un site în wordpress, folosind diacritice. Majoritatea tagurilor au urcat frumos în SERP, excepţie unul pe care îl consideram important, format din două cuvinte. După o mulţime de frământări şi nopţi nedormite am observat că unul din cuvintele componente ale tagului respectiv conţinea un "ş" în varianta cu virgulă, nu cu sedilă, scris folosind setul de caractere Romanian Standard. La o căutare de genul tag site:adresa, cuvântul cu diacritice nu apărea îngroşat, celălalt da. Toate celelalte taguri folosind cuvântul respectiv dar scris în varianta cu sedilă, folosind setul de caractere Romanian Legacy, apăreau corect. După această observaţie am schimbat diacriticele, am pus ş-ul cu sedilă (Legacy) şi keywordul meu a început să urce.

În momentul de faţă lucrez la un alt site, care are autori multipli. Unii folosesc Romanian Standard, alţii Romanian Legacy (n-am întâlnit încă pe nimeni care foloseşte Romanian Programmers), ideea e că pe google nu sesizez acum niciun fel de diferenţă din punct de vedere al optimizării, în schimb apar diferenţe sub aspect vizual atunci când folosesc Google Fonts (unele diacritice apar boldate, altele apar mai mici etc). Menţionez că cele două site-uri în cauză folosesc absolut aceleaşi standarde în ceea ce priveşte charsetul (UTF8) şi baza de date.

Întrebarea este care Keyboard românesc trebuie folosit: Legacy, Standard sau Programmers?