13th December 2013, 17:31
#1
3 out of 3 members found this post helpful.
Parteneriat afacere online - comision % - Studiu de caz
Pregatesc pentru ianuarie un nou tip de serviciu pentru proiectele online: Parteneriat sau servicii pe baza de comision.
Motive:
1. Eu sunt unul dintre cei care zi de zi, discuta cu diverse persoane (proprietari sau manageri) despre servicii web, fie ca acestea inseamna dezvoltare sau promovare. Dupa o experienta acumulata in ultimii 4 ani, am realizat cateva lucruri simple:
- - 95% din cei cu afaceri online, nu inteleg procesul
- - 100% dintre cei care isi doresc o afacere online, nu-si bugeteaza corect proiectul
- - 90% dintre cei care incep o afacere online nu au bugete ca sa o dezvolte dupa primul an
- - 80% dintre cei care au deja o afacere online, au toate serviciile externalizate
- - 95% dintre cei care au inceput o afacere online au fost pacaliti, indiferent de serviciu.
- - etc.
2. Eu sunt unul dintre cei care pune suflet intr-un site, atat timp cat pretul este corect. Pretul corect este aproape intotdeuna unul mai mare fata de cat este dispus clientul sa plateasca. Astfel ajung sa dezvolt foarte putine site-uri ok si sa cobor nivelul de implicare.
3. In ultimii 2 ani, a aparut o criza majora de "clienti" datorita mai multor elemente cumulate: criza, lipsa de cunostinte, alegerea pretului mic, etc. Nimeni nu stie exact ce plateste, indiferent ca este de ex serviciu de promovare seo, sau un site. Ce conteaza este pretul si atat. Si dupa?
4. Toti clientii mei ce beneficieaza de servicii seo, revin cu o intrebare care pare ciudata: "si acum ce facem"?
ne mai trebuie
- - email marketing (clienti, nu spam)
- - paid search
- - content marketing
- - affiliate marketing
- - social media
- - offline direct marketing
- - online display advertising
- - etc, etc
avem nevoie de:
- - alte servicii
- - oameni noi angajati sau training pentru personal existent, care sa se ocupe de afacerea online (administrativ si mai ales sales)
- - etc
In final, majoritatea realizeaza ca nu sunt pregatiti pentru online! Ei sunt oameni de offline, buni sau foarte buni la ceea ce fac.
5. Un proiect online care poate avea un ROI destul de bun, implica servicii de calitate. Indiferent daca ai o nisa buna si esti singur, mai devreme sau mai tarziu, concurenta te obliga la calitate, iar calitatea costa.
6. Intr-un proiect, sunt mai multe agentii sau freelanceri implicati, iar de fiecare data cand apar probleme, vina se muta de la unul la altul.
si lista poate continua.
Propunere:
Vreau sa ofer un serviciu complet de management online, in sistem de comision (%).
Ce inseamna asta?
Pentru client sunt doua variante:
1. - cumpara toate serviciile separat, pe etape, sau doar ce-si permite
2. - alege solutia de parteneriat sau % si eu (noi) ne ocupam de tot ce inseamna online.
1. este versiunea clasica, generala, explicata mai sus.
2. este ceea ce incerc sa "propun".
Eu (noi) ne ocupam de tot ce inseamna proiectul online, de la inceput, sau preluat pe parcus, in schimbul unui % din profitul generat Online.
Avantaje:
Client:
- - costuri 0
- - plateste o suma dintr-un venit pe care nu il avea anterior. Efectiv clientul doar castiga, nu pierde nimic.
- - stress free
Clientul se ocupa in continuare de ceea ce stie mai bine sa faca, noi ne ocupam de online.
- - avem tot interesul ca proiectul sa mearga foarte bine, pentru ca doar asa castigam bani
- - facem cum, cand si ce vrem, fara sa fim blocati de "bugete", "opinii personale". etc.
- - stress free
Comisionul:
Comisionul nu este fix, se negociaza cu fiecare partener in parte in functie de nisa si date.
Cum se aleg partenerii si nisele:
Aici as avea nevoie de cateva opinii, de la cei care au sau si-au propus o afacere online (nu blog sau balarii) si poate putem analiza si cateva studii de caz pe diverse nise.
Eu am destule experiente negative pe diverse nise. De ex, in nisa de asigurari unde investitia mea a fost de peste 25k euro, rezultatele au fost dezastruoase. Site-uri ok, promovate ok (5 site-uri la un anumit moment in top 10 pe diverse cautari, sau loc 1,2,3 pe altele, etc) dar conversia extrem de slaba. Abia dupa cateva luni de trafic si analize am inteles ca nisa este extrem de slaba, daca iti propui un business ok (fara tepe). Nu si-a meritat investitia, a intrat la pierderi.
Pentru a preintampina astfel de probleme, mi-am propus dupa acceptarea de ambele parti a unui % (negociat), sa avem un test.
Cu siguranta numarul partenerilor o sa fie destul de mic, pentru ca sunt putine nise in care eu consider ca este rentabil un astfel de parteneriat. Atat timp cand dupa analiza initiala, consider ca nisa nu merita, parteneriatul nu se realizeaza, clientul alege sa-si comande serviciile in mod clasic, indiferent daca sunt de la mine (noi) sau nu.
Costurile pentru analiza le suporam noi, cele pentru test, le suportam impreuna (noi+partener).
------------------------------------------------------------------------------------------
As dorii sa aud cateva pareri despre un astfel de serviciu, colaborat cu cateva studii de caz, pe diverse nise.
Ultima modificare făcută de Tom; 13th December 2013 la 18:28.
Nu trimite PM cu intrebari, posteaza pe forum! Nu ofer sfaturi, audit sau raspunsuri pe PM.
13th December 2013, 18:55
#3
1 out of 1 members found this post helpful.
Completari:
Eu nu am postat un stil de business, sau o analiza a unei afaceri, este un serviciu. Eu ofer servicii de web design si promovare, asta imi ofera sansa sa studiez foarte multe nise, site-uri si sa stiu ce merge si ce nu merge, din informatiile primite de la clienti, potentiali client, studii de caz si din site-urile mele. Deci nu confundati posturile si persoanele.
Daca vreau sa fac un site ok, clientul nu are bani.
Daca vreau sa ofer servicii seo, clientul are oferte mai ieftine.
Daca vreau sa fac un banner, clientul spune ca nu-i place.
Clientul vrea un site pentru el, nu pentru clienti, etc.
Clientul nu stie niciodata ce cumpara, dar prefera sa plateasca cat mai putin. Acum are ocazia sa nu mai plateasca nimic si doar sa incaseze, fara bataie de cap.
In cazul de mai sus, eu fac cum cred ca este mai bine, exact cum as face pentru mine.
Rostul postului este sa mai am cateva opinii, serviciul oricum o sa-l ofer incepand cu ianuarie, ca alternativa pentru cei care NU au bani de investit in online,(pentru ca nu inteleg, nu se pricep, etc.) dar au o afacere buna.
Un pic de experienta:
In 2009 cand nu ofeream servicii in Romania, un client olandez a propus un comision de 7.5% pentru toate vanzarile generate online, dupa ce i-am terminat magazinul. In anul precedent vanzarile lui erau de 60k euro online, dupa lansarea si promovarea noului magazin, avea 750k euro in primele 6 luni. A fugit!
De atunci am renuntat la idee.
Am un client in Romania, o firma destul de mare, pe o nisa buna: termopane (tamplarie pvc). Clientul are pozitii ok, site ok, dar nu este de ajuns. Mai departe nu stie ce sa faca. De fiecare data cand negociam preturi, cerea reducere, sau barter, etc. Pentru ca el se comporta ca intr-o negociere de materiale sau servicii de curatenie. Acum are trafic, cereri, dar nu stie cum sa le abordeze. Cum sa faca masuratorile la lucrari fara sa piarda bani, cum sa creasca conversiile, cum sa faca promotii, teste, etc, detalii care nu tin nici de serviciile de web design si nici de optimizare.
Am un client de pe forum, care are o afacere pe o nisa sezoniera: cosuri craciun. Site praf, seo praf, ce fac? Iti fac magazin gratis + seo pentru o suma de 3 cifre. Perfect. Zis si facut. Are site in top 1
pe toate cautarile si e multumit (cred
). Eu am cerut un pret, pentru valoarea muncii mele, nu in functie de nisa sau profit. Ce vanzari are si ce profit are, este treaba lui, afacerea lui. In ultimele 2 luni, am primit oferte pe baza de % pe aceeasi nisa, de la competitie! Ce fac anul viitor? Aleg tot o suma fixa sau merg pe % si ma implic 100%?
Si lista poate continua cu exemple pozitive dar si negative. Am si clienti care inca nu si-au scos investitia, dar unde eu am facut doar site-ul, fara alte servicii si indiferent de sfaturile mele, nu vor sa priceapa.
Astept intrebari sau nise de analizat de la voi, in speranta ca putem realiza ceva constructiv. Eu cred sincer, indiferent daca pare un serviciu "ciudat" sau nu, ca este viitorul in online. Ori iti faci echipa, daca iti permiti, ori oferi % si iti iei un partener. Afacerile mari au echipe, cele mici si medii se chinuie cu tot felul de servicii dubioase.
In uk, sunt deja firme care ofera un astfel de serviciu, asa ca mi-am propus sa il ofer si eu.
Ultima modificare făcută de Tom; 13th December 2013 la 19:11.
Nu trimite PM cu intrebari, posteaza pe forum! Nu ofer sfaturi, audit sau raspunsuri pe PM.
13th December 2013, 21:55
#8
1 out of 1 members found this post helpful.
La momentul actual aveti un plan informativ cu preturile aferente serviciilor in valoare absoluta si in valoare procentuala?
De ex la ce cifra de afaceri/luna a clientului se aplica procent si la ce cifra de afaceri/luna s-ar putea aplica eventual o taxa in valoare absoluta?
De la ce nivel al cifrei de afaceri acceptati clienti la acest serviciu?
Care este durata minima de contract?
Cum se face estimarea/taxarea serviciului/serviciilor oferite?
Cum se rezolva eventualele dispute de crestere/scadere a vanzarilor din online?
Care sunt criteriile de selectie ale clientilor?
Acceptati doi clienti din aceeasi nisa?
Este un proiect indraznet si pare foarte mult de lucru si sume de plata medii si mari dar cu posibila "garantare" a "succesului"
BAFTA si voi urmari indeaproape evolutia proiectului!