-
Multumesc Mihh.
--- Later Edit --- (ca mi-a fost lene sa apas "Edit")
Cristi Ursut, de ce ai sters mesajul care l-a publicat doamna Adriana si pe acesta l-ai lasat? Sunt tare curios sa aflu care e problema ta legat de mine. Vad ca nimeni nu ia masuri si tot eu sunt ala taxat. Nu fac pe victima, asa cum ai binevoit sa-mi transmiti intr-un mesaj privat, doar ca incep sa devin frustrat din cauza ca fiecare isi face regulile lui, iar acestea sunt doar pentru unii.
-
Eu n-am sters niciun mesaj de-al dansei, ci doar pe unul al tau in care te-ai adresat ei, intr-un mod in care nu te adresezi unei doamne (pe atunci nu te refereai la ea prin "doamna", ca idee).
Ti-am explicat si pe privat sa te opresti in a te mai rafui cu toata lumea. Ai termiant cu ea, acum ai trecut la mine, asta dupa ce intai l-ai luat pe Zettu in colimtariu.
Nu in ultimul rand, daca consideri cumva ca am abuzat in vreun fel, poti sa-mi faci reclamatii mai sus pe linie ierarhica. Dar lamentarile de genul celei de mai sus nu te vor ajuta, sincer.
-
Chiar nu mai vreau sa-ti explic sa intelegi odata pentru totdeauna, tocmai de aceea o las asa ca esti prea fixist. Ramane asa, fiecare cu parerea si cu treaba lui. Numai bine.
-
Cumpara un articol de aici, iar pretul pentru un advertorial publicat pe blog, va fi de 6.5 euro/300 - 350 de cuvinte (in loc de 8.5).
-
De astazi si pana duminica (inclusiv), reduc preturile:
-advertoriale (publicate pe blog-ul personal) de 300 - 350 de cuvinte = 5 euro;
Daca veti comanda mai mult de 3 advertoriale (inclusiv), pretul se reduce cu 1 euro (per adevertorial).
Imi rezerv dreptul sa refuz scrierea unor advertoriale.
Banner de 125x125 (se poate vedea unde) = 2.5 euro/luna. Nu accept site-uri cu manele, +18 sau warez.
-
Ofer minim (si maxim) 3 link-uri (nu gratuit) in articolele de vanzare (in cele care sunt vandute evident ca nu). Cum vine asta? In momentul in care doriti minim (si maxim) 3 link-uri intr-un articol, eu voi publica articolul ce este pus la vanzare (sau il puteti cumpara in cazul in care il doriti). Stiu ca in print nu apare tot articolul, dar va puteti face o idee despre tema, iar inaintea publicarii, la cerere, se adauga cuvinte cheie (nu propozitii) dorite de d-voastra in articol.
Articolele sunt noi, adica nu sunt publicate nicaieri.
Pret link-uri:
Articolele ce costa intre 1 si 2 euro (inclusiv) = 80 centi/link;
Articolele ce costa intre 3 si 4 euro (inclusiv) = 1.20/link;
Articolele ce costa intre 5 si 6 euro (inclusiv) = 1.80/link;
Articolele ce costa intre 7 si 7.50 euro (inclusiv) = 2.40/link.
-
Noi preturi:
5 euro/advertorial (publicate pe blog sau nu) de 300 - 350 de cuvinte.
-
Am colaborat, user serios.
-
Multumesc, Clax.
--- Later Edit --- (ca mi-a fost lene sa apas "Edit")
Detin si un site/blog despre sanatate, deci cine doreste, ii pot scrie (sau le scrieti voi) advertoriale pe aceasta nisa si le si public pe respectivul site/blog.
-
Am cumparat si eu cateva articole si 1 advertorial de la el, a fost foarte promt si sunt multumit, (mai ales ca am primit articole mai lungi).
Free up de la mine.