28th March 2014, 15:54
#1
39 out of 39 members found this post helpful.
SEO [Optimizarea S.E.O] - principii de baza
Ma uit pe forum de cateva luni si realizez ca se deschid atat de multe posturi repetitive, iar notiunile de baza lipsesc cu desavarsire. Haideti sa incercam sa trecem peste partea de "incepator" sau "amator" si sa trecem la subiecte mai complexe, teste si studii, pentru ca altfel forumul devine doar un loc pentru incepatori.
Cateva informatii simple, sper ca pe intelesul tuturor.
Ce inseamna optimizare SEO?
Optimizarea unui site (magazin) pentru obtinerea unei structuri logice, indexare rapid si pozitii cat mai bune in SERP (rezultate google).
Ce inseamna optimizare SEO on-page?
Optimizarea interna a site-ului (on-page, on-site), printr-o structura corecta de categorii-subcategorii (tree), continut si url friendly links (ex: /pantofi-dama si nu /?p567.html sau /categorie/pantofi-c456/femei-678).
Structura trebuie sa fie usor de utilizat de catre vizitator si atunci este implicit usor de utilizat si de catre motoarele de cautare.
Continutul se creeaza pentru USER si nu pentru Google. Google a devenit destul de inteligent, astfel incat nu are nevoie de meta sau text sa-si dea seama despre ce este vorba in pagina sau site-ul respectiv.
Meta: Titlu si descrierea trebuiesc create pentru USER si nu pentru Google. Ganditi titlul si descrierea similar cu un anunt adwords = trebuie sa genereze interest = click.
Ce inseamna optimizare SEO off-page?
SEO off-page este parte din promovarea online. Promovarea online sau offline includ diferite metode de atragere a clientilor. Diferenta majora in online este ca promovarea include un LINK. Indiferent ca este text sau imagine, LINK-ul va genereaza trafic = scopul initial pentru promovare.
Optimizarea seo-offsite (off-page) inseamna in mare parte obtinerea de link-uri, sau dupa caz citations (nume site sau brand, fara link). Tipurile de link-uri sunt foarte diversificate, la fel si metodele de obtinere.
Care este diferenta intre optimizarea SEO on-site sau off-site ?
Optimizarea seo-onsite este un serviciu basic, majoritatea optimizarii se creeaza din setarile site-ului sau ale magazinului. Orice platforma CMS ofera posibilitatea de optimizare on-site, iar dupa caz, se poate instala un addon sau plugin.
O platforma CMS include automat uneltele necesare pentru optimizarea onpage. Este jobul vostru sa creati structura, continutul, meta, links, etc.
Optimizarea on-page va ajuta doar in cautarile long tail. Daca nisa pe care activati nu are cautare pe produse, nu are sens sa le optimizati.
Optimizarea on-page este doar:
5% din SEO pentru un magazin online,
maxim 10% din SEO pentru un site de prezentare.
Pentru rezultate bune in SERP aveti nevoie de Link-uri, Link-uri si Link-uri = SEO offsite.
SEO offsite este mai exact ceea ce toti numesc SEO.
Link-urile reprezinta peste 80% din Optimizarea SEO al unui site pe o nisa cu concurenta.
Site-ul este pe o nisa cu concurenta: ai nevoie de link-uri
Site-ul este pe o nisa fara concurenta: ai nevoie de continut
Diferenta intre site-uri nu o face continutul cat link-urile. Link-urile ofera autoritate.
Este continutul important pentru SEO?
DA si NU.
Da pentru cautari long tail (ex: papuci de casa rosii cu talpa joasa) si inutil pentru money keywords (ex: papuci de casa). Pentru cautarile long tail, Google returneaza continut, pentru ca nu exista link-uri. Pentru cautarile money keywords, google returneaza links.
NU pentru money keywords, unde se presupune ca exista concurenta = seo = links.
Continutul este in schimb foarte UTIL pentru user. Scrieti continut pentru USER si nu pentru Google.
Este SEO interzis de Google?
NU. Seo este un serviciu obligatoriu pentru orice afacere. Optimizarea unui site se realizeaza de la inceput si nu se termina niciodata.
Seo este un serviciu oferit de companii specializate in promovare online, dar si de corporatii precum Microsoft, Adobe, etc, pentru ca orice site are nevoie de SEO.
Google interzice in schimb SEO gratuit sau blackhat = incercarile de "fraudare" ale sistemului. Google nu accepta link-uri gratuite, obtinute prin hacking sau continutul creat pentru motoarele de cautare.
Ce conteaza cel mai mult pentru optimizarea SEO a unui site nou
- o structura corecta a site-ului
- continut de calitate creat pentru user
- Link-urile
Ce inseamna penalizarile SEO
Exista mai multe tipuri de penalizari seo, cele mai importante fiind:
- panda = continut duplicate (copiat)
- penguin = link-uri free sau cumparate
- manuala = apare de obicei in urma unui raport si se aplica pentru mai multe motive
Cum imi optimizez site-ul?
1. Singur: citesti, inveti - aplici.
2. Agentie: angajezi o agentie
Ce inseamna o strategie SEO ?
1. Optimizarea on-page (on-site) = creata de la inceput si ulterior modificata pe baza datelor obtinute lunar
2. Optimizarea off-page (off-site)= pe termen lung, se planifica anual rezultatele dorite si perioada necesara pentru obtinerea lor.
In functie de planificarea de la 1 si 2, strategie se imparte pe task-uri lunare, clare, care sufera modificari de la caz la caz. Lunar trebuie sa efectuati modificari on-page (de ex daca considerati ca o anumita cautare necesita o pagina speciala (pe care nu o aveati)) si off-page (atragerea unui numar clar de link-uri).
Strategia se creeaza de obicei in functie de nisa, concurenta si mai ales de buget.
Cat costa optimizarea SEO ?
1. onsite: de obicei nu costa nimic, pentru ca este inclusa in pretul de creare a site-ului (magazin), iar continutul este adaugat de client. Daca in schimb, va creati singuri site-ul, costa exact timpul pe care il petreceri sa faceti setarile corecte.
2. off-site: pretul depinde de nisa, site si strategie.
Nu exista preturi fixe, ieftine sau scumpe, pentru ca nici un site nu este identic cu altul, iar serviciile difera de la caz la caz.
Cand se amortizeaza investitia in optimizare SEO ?
Raspunsul depinde foarte mult de tipurile de servicii alese.
Daca ati ales sa va promovati site-ul singur trebuie sa va estimati timpul petrecut pentru optimizare, atat la inceput cat si ulterior, ca sa puteti avea anumite costuri exacte.
Daca ati ales sa va promovati site-ul prin link-uri gratuite, atunci nu exista ROI, pentru ca site-ul are sanse mari de penalizare, ulterior costurile fiind prea mari pentru curatare. Cateva detalii aici
Daca ati ales o agentie, trebuie sa aveti costurile estimate pentru 1 an, deoarece o strategie seo cere timp. Amortizarea se produce cel mai devreme dupa 1 an, dar depinde de nisa si tipul de strategie.
Optimizarea SEO imi creste vanzarile ?
SEO este un serviciu care implica optimizarea site-ului, a continutului, pozitii cat mai bune in SERP si cresterea vizibilitatii brandului. Daca site-ul se afla in pozitii foarte bune in SERP, puteti considera ca serviciile SEO sunt de calitate.
Vanzarile dvs depind de preturi, design, content, stoc, etc si nu de SEO. Cat timp aveti pozitii de top, trebuie sa treceti la optimizarea conversiilor, care nu este un serviciu de promovare sau seo.
Un specialist seo nu va poate decide preturile, furnizorii sau costurile afacerii.
SEO va genereaza trafic, expuenre si un site corect. Daca intr-un magazin va intra 10.000 clienti pe zi, iar dvs nu generati vanzari, nu este locatia magazinului problema!
Care este cea mai importanta pagina a unui site?
De obicei este pagina de home = index = prima pagina.
Sfatul meu este sa ganditi fiecare pagina a unui site ca fiind cea mai importanta, pentru ca este pagina pe care potentialii clienti ajung.
Daca aveti un magazin: clientul ajunge pe index dupa "brand", pe pagina de categorie, dupa cautarile pe categorie si pe pagina de produs dupa cautarea pe produs. Daca aveti un magazin cu multe categorii, sau servicii, ganditi fiecare pagina de categorie ca un site separat, indiferent ca vorbim de SEO sau design.
Cum aleg persoana sau firma cu care sa-mi optimizez site-ul?
1. Pe baza de referinte de la cunoscuti sau clienti
2. Pe baza de consultanta
Daca v-ati propus sa comparati oferte, ati inceput cu stangul. SEO este un serviciu sensibil, va poate distruge site-ul. Daca nu intelegeti seo, alegeti consultanta si nu testele pe site-ul vostru. Preturile difera in functie de servicii, implicit serviciile ieftine includ servicii inexistente sau ieftine.
SEO nu este ieftin, pentru ca este un cost pe termen lung, iar daca competitia alege sa investeasca in SEO, sau numarul de competitori creste, investitia voastra in SEO creste, deci nu este o investitie ieftina.
In acelasi timp nu este scump, pe acelasi premize de mai sus. SEO este scump doar daca site-ul vostru nu genereaza conversii sau nu va ofere rezultatele dorite, iar dupa caz, daca costurile nu au produs rezultatele dorite = ati platit pentru nimic.
De aceea recomandarea mea este sa alegeti dintre cele 2 variante = recomandarea unui cunoscut, care are rezultate foarte bune cu o agentie sau persoana, sau dupa caz consultanta.
Cereti mai multe oferte si optati pentru un serviciu de consultanta. Consultantul va sfatuieste sa alegeti o anumita persoana, companie si ulterior verifica lunar rezultatele serviciilor si ofera solutii.
Este SEO mort sau pe cale de disparitie?
Cu siguranta NU. SEO inseamna optimizarea unei afaceri online, care este obligatoriu indiferent de tipul ei. SEO este si ramane un serviciu vital pentru majoritatea afacerilor online, dar in acelasi timp este serviciul care va poate creste afacerea enorm, dar va si poate falimenta.
Ce inseamna SEO de calitate?
- Un site de calitate
- Link-uri de calitate
-----
Cred ca este destul pentru inceput, ca sa puteti intelege cateva principii de baza. Dupa caz, o sa mai adaug in topic si alte intrebari si raspunsuri, pe care le-am omis.
Ultima modificare făcută de Alex Dumitru; 12th April 2014 la 16:37.
Nu trimite PM cu intrebari, posteaza pe forum! Nu ofer sfaturi, audit sau raspunsuri pe PM.
2 out of 2 members found this post helpful.

Postat în original de
cris
nu stiu ce sunt "link-uri free" si ca poti fi penalizat din cauza lor, poti explica si da exemple?
Linkurile "free" sunt linkurile pe care le poti obtine singur, foarte usor, fara sa platesti pentru ele si nu au o valoare prea mare, spre deosebire de un link pe un site important, cu autoritate, unde nu toata lumea poate fi mentionata.
Un astfel de link "free", care te poate afecta il poti obtine din directoare, site-uri de anunturi, comentarii pe bloguri.
Inainte de pinguin obtinerea de astfel de linkuri era un must-have pentru orice site.
Dupa pinguin, in functie de celelalte linkuri pe care le mai aveau, multe site-uri au fost penalizate, iar multe din ele nu si-au mai revenit, de aceea acum e contraindicat sa ai linkuri de acest gen (sau cel putin sa nu ai doar de acest gen).
Sa luam de exemplu site-ul tau despre fotografie.
Anunturi
Linkuri free sunt din anunturi publicate pe site-uri care sunt pline de alte anunturi, de tot felul (vand porci, construim case, deratizare, etc.)
Anuntul tau de genul: Fotograf Cluj, nunti, botezuri... bla, bla, bla... cu link catre site-ul tau il pui pe langa altele, cum am spus mai sus.
Si repeti anuntul pe o multime de site-uri mai mult sau mai putin dubioase, e foarte usor sa pui anunturi.
Comentarii
Pe blogurile care permit comentarii te apuci si scrii, mai la subiect sau pe langa, si iti pui link pe numele cu care comentezi, E foarte usor sa comentezi.
Linkurile astea pot provoca o penalizare din partea pinguinului, iar daca scapi nu vor ajuta foarte mult.
Dar daca pe site-ul f 64 . ro apare un articol despre fotografie in care este un link catre site-ul tau, atunci linkul ala face cat 1000 de directoare si anunturi.
Dar cine primeste un link pe un astfel de site? Trebuie ca site-ul tau sa fie super interesant sau poti sa platesti sa apara linkul tau acolo (daca cineva ar fi dispus sa o faca).
E foarte greu sa obtii link din astfel de site.
Asta e diferenta intre linkuri free si restul.
Calitatea site-urilor de pe care primesti link si pretul pe care trebuie sa il platesti pentru asta.
4 out of 4 members found this post helpful.
Inainte de toate trebuie sa explic cativa din termenii pe care ii voi folosi mai jos, pentru ca ma crucesc cand vad pe acest forum ca mai sunt oameni care intreaba unde sa plaseze backlinkurile (gandindu-se unde sa le puna la ei in site!!!).
Backlink - link pus pe un alt site care indica spre site-ul vostru.
Anchor - textul unui link, de obicei in culoare albastra si subliniat, pe care se da click
Ar mai fi de spus ca exista particularitati pe fiecare nisa si ca ce merge pe o nisa poate sa nu mearga pe o alta nisa.
De exemplu, pe o nisa unde concurenta nu este acerba, comentariile din bloguri din aceeasi nisa sunt folositoare, chiar daca sunt nofollow si nu transfera nici PR si nici autoritate, go0gle vede ca linkurile provin de pe aceeasi nisa, vede ca vorbesc despre aceasi tema si acorda niste puncte. In schimb, daca pe nisa este o concurenta foarte puternica, acelasi gen de comentarii de pe bloguri related sunt considerate de go0gle ca semnale de slabiciune si pot fi penalizate, sau in cel mai bun caz ignorate.
Ar mai fi o discutie despre felul backlinkurilor: related, non-related, root, sitewide.
Toata lumea recomanda backinkurile din site-uri related. Este adevarat ca ele trebuie sa existe si ca pe anumite nise ele pot face diferenta, dar teoretic nu este natural sa existe numai backlinkurile din site-uri related, ar fi si absurd. Daca eu am un site de fotografie si am linkuri numai de la alti fotografi pare suspect. Logica spune ca ar trebui sa am backlinkuri mai mult de la clienti decat de la concurenti. Clientii ar trebui sa ma vorbeasca de bine si sa ma pomeneasca prin site-urie lor, nu concurentii. Daca ma pomenesc si concurentii, atunci pentru go0gle asta este un semn de autoritate.
Backlinkuri root. Aici exista doua aspecte si terminologia nu este suficient de clara. Backlink root poate sa insemne ca primesc un link din pagina de index a altui site, dar poate sa insemne si un backlink care indica catre indexul meu si bineinteles ca poate sa insemne si amandoua deodata. Backlinkul din pagina de index a altui site este cel mai pretios gen de link. Asta pentru ca transfera maximum de PR si autoritate din acel site. Dar tocmai pentru ca este atat de pretios si go0gle se uita cu mare atentie la un astfel de link si de multe ori va considera suspect ca un astfel de link sa aiba ca anchor tocmai money keywords.
Probabil, ca unii se intreaba de unde stie go0gle care sunt cuvintele cheie care se convertesc in bani (money keywords). Pai, nu numai ca stie care sunt, dar stie si cat sunt de pretioase, tocmai prin sistemul Adwords.
Backlinkuri catre root sau spre pagini interne? Desi n-am vazut nici o demonstratie cum ca ar fi rau sa ai linkuri numai catre root (am vazut site-uri care sunt in prima pozitie in SERP si au 100% linkuri catre root), totusi logica spune ca nu este natural si ar fi bine sa existe backlinkuri care duc spre pagini din interiorul site-ului (am vazut site-uri care sunt in prima pozitie si nu au nici un backlink catre index).
Backlinkuri sitewide sunt linkuri care se gasesc pe foarte multe pagini sau chiar pe toate paginile unui site. Adica au fost puse in footer sau in blogroll, apar la fiecare pagina nou creata si au acelasi anchor si duc catre aceeasi pagina. Pe nisele foarte competitive linkurile sitewide sunt motiv de penalizare, pe nisele mai slabe, go0gle nu le ia in considerare, adica le considera pe toate ca un singur link.
14th August 2015, 17:06
#10
0 out of 1 members found this post helpful.
Excelent pentru începători, util pentru amatori, şi de recitit pentru cei care se pricep mai bine în SEO